Eficiența, principalul avantaj al inteligenței artificiale pentru aproape 31% dintre respondenți | Studiu Storia

50,9% dintre profesioniștii care folosesc inteligența artificială (AI) spun că au economisit timp considerabil
44,8% dintre proprietarii privați ar folosi un instrument AI pentru crearea anunțului
44,8% dintre cumpărători și chiriași spun că un rezumat realizat cu ajutorul AI i-ar ajuta să decidă rapid dacă o proprietate merită o vizionare
În evaluarea impactului asupra încrederii, informațiile despre zonă sau cartier adăugate cu ajutorul AI obțin cea mai mare medie: 3,2 din 5
Potrivit unui chestionar realizat de Storia, cea mai vizitată platformă imobiliară din România, conform BRAT, aproape 77% dintre respondenți folosesc instrumente bazate pe inteligență artificială cel puțin ocazional: 30,7% le utilizează zilnic, iar 46% apelează la acestea atunci când au nevoie de ajutor pentru o sarcină specifică. Chestionarul, desfășurat în rândul profesioniștilor imobiliari, proprietarilor privați și persoanelor aflate în căutarea unei locuințe, analizează modul în care este utilizată inteligența artificială și impactul acesteia asupra diferitelor etape ale procesului imobiliar.
Întrebați cât de des utilizează în viața de zi cu zi instrumente bazate pe inteligență artificială (AI), precum ChatGPT, Gemini, Canva AI, servicii de traducere automată sau asistenți vocali, 46% dintre respondenți au declarat că apelează la acestea ocazional, pentru acțiuni specifice. Totodată, 30,7% folosesc zilnic astfel de instrumente, în timp ce 23,3% le utilizează foarte rar sau deloc. În ceea ce privește scopul utilizării, 28,3% dintre respondenți declară că folosesc instrumentele bazate pe inteligență artificială exclusiv în plan personal, de exemplu pentru cumpărături, planificarea timpului liber sau explorarea unor subiecte de interes. Alți 17% le utilizează în egală măsură pentru sarcini personale și profesionale, iar 16% apelează la acestea mai ales în scop personal și, într-o măsură mai redusă, la locul de muncă. În același timp, 7,9% dintre respondenți declară că folosesc AI predominant în scop profesional.
Întrebați cum reacționează atunci când o platformă pe care o utilizează introduce funcționalități bazate pe inteligență artificială, respondenții au oferit răspunsuri diverse. Astfel, 36% privesc aceste funcționalități cu scepticism și preferă metodele clasice sau verificarea realizată de oameni. În același timp, 35,1% dintre respondenți adoptă o abordare pragmatică și le utilizează doar dacă observă un beneficiu imediat, iar 28,9% se declară entuziasmați și sunt interesați să descopere în ce măsură noile funcționalități le pot simplifica activitățile.
Pentru 30,9% dintre respondenți, principalul avantaj al inteligenței artificiale este economisirea timpului prin automatizarea sarcinilor repetitive. Alte avantaje menționate sunt: capacitatea de a sintetiza rapid volume mari de informații (19,3%), adaptarea soluțiilor la preferințele individuale (18,5%), urmate de accesul instantaneu la suport și informații, indicat de 16,1% dintre respondenți. 8% dintre respondenți apreciază inteligența artificială pentru capacitatea de a organiza mai eficient datele și informațiile, iar 7,2% pentru ajutorul oferit în generarea de idei și conținut.
„Inteligența artificială devine tot mai prezentă în viața de zi cu zi, iar noi ne-am dorit să înțelegem ce rol poate avea în procesul imobiliar. Rezultatele arată că beneficiile sale pot fi resimțite în fiecare etapă: profesioniștii pot economisi timp, proprietarii pot crea mai ușor anunțuri clare și complete, iar cei care caută o locuință pot compara și evalua mai rapid proprietățile. Pornind de la nevoile din piață, pe Storia am integrat deja soluții AI concrete: completarea automată a parametrilor din anunțuri pentru o vizibilitate crescută în căutări și Asistentul Virtual, care oferă răspunsuri în timp real, în limba română, despre performanța portofoliului profesioniștilor de pe platformă. În același timp, tehnologia completează expertiza, experiența și capacitatea de decizie a oamenilor implicați în acest proces. Indiferent de instrumentele folosite, încrederea rămâne esențială, iar anunțurile trebuie să reflecte cât mai fidel realitatea. Valoarea acestor instrumente stă în posibilitatea de a simplifica anumite etape și de a oferi informații relevante, păstrând contribuția umană în centrul experienței imobiliare”, a declarat Cătălina Ciorei, Senior Marketing Manager Storia & OLX Imobiliare
Sursă: hotnews
Sursă: hotnews





