Se construiește insula viitorului în care mașinile devin inutile! Proiectul SF de 11 miliarde de dolari care schimbă complet regulile imobiliare

Abu Dhabi dezvoltă unul dintre cele mai ambițioase proiecte imobiliare din ultimii ani, în care accentul principal nu este pus doar pe locuințe, ci și pe sănătatea și bunăstarea viitorilor locuitori.
Proiectul, denumit Fahid Island, va include mii de locuințe, întinse printre spații verzi, alei pentru plimbare și piste pentru biciclete, toate fiind concepute pentru a încuraja un stil de viață activ și echilibrat.
Investiția este estimată la aproape 11 miliarde de dolari, iar dezvoltatorii estimează că lucrările vor fi finalizate în 2029.
Potrivit CNN, fiecare element al proiectului a fost gândit astfel încât să contribuie direct la îmbunătățirea calității vieții celor care vor locui pe insulă.
Unde se află Fahid Island și cine este dezvoltatorul?
Fahid Island este amplasată strategic între Yas Island și Saadiyat Island, două dintre cele mai cunoscute și exclusiviste zone din Abu Dhabi.
Proiectul este realizat de Aldar Development, companie imobiliară deținută de guvernul din Abu Dhabi, iar valoarea totală a investiției se ridică la 40 de miliarde de dirhami (echivalentul a aproximativ 10,9 miliarde de dolari).
Dezvoltatorii subliniază că noua insulă nu va fi doar un simplu cartier rezidențial, ci o comunitate inovatoare în care arhitectura și infrastructura sunt concepute special pentru a încuraja mișcarea, relaxarea și un stil de viață sănătos.
Sursă: stiripesurse
Sursă: stiripesurse





