Live
Se încarcă playerul...
Actualitate

O navă lovită de ruși cu rachete de croazieră s-a scufundat în Marea Neagră

27 iulie 2026 1 vizualizăride Redacția RadioLastFiles
O navă lovită de ruși cu rachete de croazieră s-a scufundat în Marea Neagră

O navă internațională de marfă s-a scufundat duminică în largul portului ucrainean Odesa, de la Marea Neagră, la o săptămână după ce autoritățile ucrainene au spus că a fost lovită de forțele ruse, transmite Reuters.

Autoritatea portuară din Ucraina a transmis că nava „Golden Leo”, care naviga sub pavilionul Guineei-Bissau, s-a scufundat în apropierea portului.

🚢 Cargo Ship Damaged in Russian Missile Strike Is Sinking Off Odesa Coast

The vessel is the Turkish-flagged GOLDEN LEO, which suffered severe damage in a Russian missile strike a week ago.

The cargo ship was hit by three Kh-59/Kh-69 cruise missiles while leaving the port. One… pic.twitter.com/7eeO17cKVx
— NEXTA (@nexta_tv) July 26, 2026

Într-un comunicat se precizează că nouă membri ai echipajului au pierit în urma atacului, în timp ce opt au fost evacuați în siguranță.

Potrivit comunicatului, nava, care a părăsit portul Chornomorsk cu o încărcătură de porumb, a suferit avarii considerabile în urma loviturii desfășurate de forțele ruse pe 19 iulie.

Nava traversa un coridor supravegheat de Ucraina de-a lungul coastei, în direcția României.

Autoritatea portuară a transmis că acțiunea Rusiei împotriva navei „a încălcat normele dreptului maritim internațional” și a pus în pericol viețile membrilor echipajului.
India l-a convocat pe ambasadorul rus

Un martor al agenției Reuters aflat la acea vreme în Odesa a văzut fum ridicându-se de la o navă de mari dimensiuni în largul coastei. Moscova nu a făcut niciun comentariu public cu privire la atac.

India a convocat un înalt diplomat rus și și-a exprimat „îngrijorarea profundă” după ce atacul cu rachete a ucis patru indieni aflați pe nava cargo din Marea Neagră.

Potrivit ucrainenilor, Rusia a lovit nava cu echipaj indian și sirian cu trei rachete de croazieră, atac în urma căruia au murit și patru indieni.

Nava „Golden Leo” este deținută de compania Ocean Grace Shipping Ltd, cu sediul în Mumbai, potrivit datelor LSEG.

În al cincilea an de război, Rusia și-a intensificat în ultimele săptămâni atacurile asupra porturilor de mare adâncime din sudul Ucrainei, care gestionează o mare parte din cerealele țării și alte mărfuri esențiale.

Sursă: hotnews

Sursă: hotnews

stiri

Comentarii

Lasă un comentariu

Ai cont? Autentifică-te pentru a comenta cu numele tău de utilizator.

Știri similare