O dronă de tip Shahed s-a prăbuşit şi a explodat în raionul Căuşeni din Republica Moldova.
O dronă a căzut şi a explodat, noaptea trecută, în apropierea satului Copanca, din raionul Căuşeni, în sudul Republicii Moldova, la mai puţin de 100 de kilometri de capitala Chişinău. Potrivit Ministerului Apărării şi Ministerului Afacerilor Externe de la Chişinău, drona este de tip Gheran-2 (Shahed-136) şi a survolat spaţiul aerian al Republicii Moldova în urma atacurilor aeriene ale Federaţiei Ruse asupra regiunii Odesa. Poliția a fost sesizată în jurul orei 01:03, prin intermediul Serviciului 112, că la periferia localității Copanca, din raionul Căușeni, a fost depistat un aparat de zbor de mici dimensiuni, asemănător unei drone, care, la impactul cu solul, a explodat și a provocat un incendiu, transmite Inspectoratul General al Poliției din Republica Moldova, citat de NewsMaker.md.
Citește mai mult la: https://www.digi24.ro/stiri/externe/moldova/o-drona-de-tip-shahed-s-a-prabusit-si-a-explodat-in-raionul-causeni-din-republica-moldova-3859391
Informaţiile publicate pe site-ul Digi24.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislația aplicabilă, doar în limita a 120 de caractere.
„La fața locului au intervenit polițiștii și pompierii. Potrivit informațiilor preliminare, în urma incidentului nu au fost înregistrate victime. Zona a fost securizată, iar instituțiile competente desfășoară cercetări pentru stabilirea tuturor circumstanțelor”, a comunicat Inspectoratul. Ministerul Apărării a declarat că „preliminar obiectul de zbor de tip Gheran 2 (Shahed 136) a survolat spațiul aerian al Republicii Moldova în urma atacurilor aeriene ale Federației Ruse asupra regiunii Odesa, Ucraina”. Ministerul Afacerilor Externe a condamnat „încălcarea spațiului aerian al Republicii Moldova de către o dronă de tip Gheran-2 (Shahed-136), care, în contextul atacurilor aeriene desfășurate de Federația Rusă asupra regiunii Odesa din Ucraina, a survolat teritoriul țării noastre și a căzut în apropierea localității Copanca, raionul Căușeni, unde a explodat”. „Acest nou incident constituie o încălcare gravă și inacceptabilă a spațiului aerian al Republicii Moldova și confirmă încă o dată că războiul de agresiune al Federației Ruse împotriva Ucrainei generează riscuri directe la adresa securității cetățenilor noștri și a întregii regiuni”, se mai arată în declarația Ministerului de Externe de la Chișinău.
Sursă: stiripesurse





