Live
Se încarcă playerul...
Actualitate

Nicușor Dan anunță o prioritate strategică pentru România: Întărirea Forțelor Aeriene și apărarea Flancului Estic

20 iulie 2026 4 vizualizăride Redacția RadioLastFiles
Nicușor Dan anunță o prioritate strategică pentru România: Întărirea Forțelor Aeriene și apărarea Flancului Estic

Președintele Nicușor Dan a transmis luni, cu ocazia Zilei Aviației Române și a Forțelor Aeriene, că modernizarea acestei categorii de forțe reprezintă o prioritate strategică pentru România, în contextul războiului declanșat de Federația Rusă împotriva Ucrainei și al amenințărilor persistente la adresa securității regionale.

Șeful statului a evidențiat rolul Forțelor Aeriene Române în protejarea spațiului aerian național, dar și în consolidarea posturii NATO de descurajare și apărare în regiunea Mării Negre și pe Flancul Estic.
Rol esențial în apărarea spațiului aerian al NATO

„În contextul actual de securitate, marcat de continuarea războiului de agresiune al Federației Ruse împotriva Ucrainei și de provocările persistente la adresa stabilității regionale, Forțele Aeriene Române au un rol deosebit de important în apărarea spațiului aerian național și în consolidarea posturii de descurajare și apărare a NATO în regiunea Mării Negre și pe Flancul Estic al Alianței”, a transmis Nicușor Dan.

Potrivit președintelui, militarii români contribuie, alături de aliații și partenerii țării noastre, la efortul comun de consolidare a securității euroatlantice.

Nicușor Dan a arătat că programele majore de înzestrare și activitățile de pregătire aflate în desfășurare trebuie să sporească puterea operațională a Forțelor Aeriene și să permită integrarea celor mai moderne capabilități.

„Modernizarea Forțelor Aeriene reprezintă o prioritate strategică pentru România. Programele majore de înzestrare, precum și activitățile de pregătire, aflate în desfășurare, sporesc capacitatea operațională a acestei categorii de forțe și asigură integrarea celor mai moderne capabilități, consolidând astfel capacitatea Armatei României de a răspunde eficient provocărilor de securitate actuale și viitoare, indiferent dacă sunt militare sau de natură hibridă”, a subliniat șeful statului.

Sursă: stiripesurse

Sursă: stiripesurse

stiri

Comentarii

Lasă un comentariu

Ai cont? Autentifică-te pentru a comenta cu numele tău de utilizator.

Știri similare