Live
Se încarcă playerul...
Actualitate

Colonia „secretă” a Suediei: Cum a apărut singura așezare europeană din America de Nord care nu a purtat...

6 iulie 2026 0 vizualizăride Redacția RadioLastFiles
Colonia „secretă” a Suediei: Cum a apărut singura așezare europeană din America de Nord care nu a purtat...

Noua Suedie a fost cea mai mică și cea mai puțin populată colonie din America de Nord. Cu toate că nu a rezistat decât 17 ani și, astăzi, aproape nimeni nu știe că a existat vreodată, colonia „secretă” a Suediei a avut o contribuție importantă la nașterea Statelor Unite acum 250 de ani. Cei mai mulți americani știu că Declarația de independență a Statelor Unite a fost semnată în orașul Philadelphia, însă aproape nimeni nu realizează că locul de naștere politic și ideologic al SUA a făcut cândva parte din Suedia, scrie BBC. De fapt, foarte puțini americani sau suedezi știu că a existat cândva o colonie suedeză în America. În perioada 1638-1655, această așezare suedeză de mult uitată cuprindea o parte din valea formată de râul Delaware, inclusiv părți din statele New Jersey, Pennsylvania, Delaware și Maryland de azi. „A început ca un fel de colonie secretă”, a spus Deborah-Jean Hoffman, membră a consiliului Centrului Noua Suedie, care promovează istoria colonială a Văii Delaware. „Suedezii nu înălțau steaguri ca francezii sau spaniolii. Ideea era să creeze o colonie care să treacă neobservată”, așa încât să nu fie văzuți de olandezi. Cu toate că a rezistat doar 17 ani, Noua Suedie a jucat un rol important în determinarea culturii viitoarei națiuni americane. Coloniștii suedezi au introdus cea mai emblematică dintre clădirile americane de frontieră: cabana din bușteni. Ei au adus și creștinismul luteran în Lumea Nouă, au condus una din primele revolte civile din coloniile Statelor Unite și au influențat dezvoltarea a două viitoare orașe americane - Wilmington și Philadelphia. „Voi sunteți singura putere majoră din Europa care nu are o colonie” În 1637, când cea mai mare parte din coasta atlantică a Statelor Unite era deja împărțită între puterile coloniale din Europa, fostul guvernator al coloniei Noua Olandă, Peter Minuit, a negociat cu oficialii suedezi să creeze o nouă colonie, de această dată în numele Imperiului Suedez. Minuit era cunoscut drept persoana care a intermediat cumpărarea insulei Manhattan pentru olandezi de la nativii americani Lenape. După ce a fost înlăturat din funcția de guvernator al Noii Olande, Minuit a căutat să se răzbune pe foștii lui angajatori de la Compania Neerlandeză a Indiilor de Vest. „Ca să se răzbune pe olandezi, Minuit s-a adresat Suediei și a spus, practic: voi sunteți singura putere majoră din Europa care nu are o colonie”, a spus Hoffman. „Eu știu de unde puteți începe.” Cu harta în mână, Minuit le-a arătat oficialilor suedezi că între teritoriile revendicate de Anglia și Olanda există o zonă vastă neocupată de europeni. Minuit știa că olandezii au revendicat toată zona din jurul râului Delaware, însă ei nu au cumpărat de la nativii americani decât teritoriul de pe o singură parte a râului. Minuit era conștient și de faptul că olandezii erau mult mai preocupați să apere așezarea New Amsterdam, aflată în Manhattan-ul de azi, decât de zona Văii Delaware. „Spre deosebire de olandezi și englezi, suedezii au înțeles și au respectat triburile băștinașilor” Minuit a plecat din Gothenburg în decembrie 1637 cu două corăbii și 25 de coloniști. După o călătorie de patru luni, ei au debarcat pe malul unuia dintre afluenții râului Delaware, unde astăzi se află orașul Wilmington, sperând că locația izolată nu va atrage prea multă atenție. Olandezii au descoperit noua colonia „aproape imediat”, a spus istoricul Russel Shorto. „De la început, olandezii au considerat că suedezii ocupă ilegal teritoriul lor, însă Minuit știa că olandezii nu aveau forțele necesare ca să îi alunge, așa că i-a ignorat.” Coloniștii au construit așezarea Fort Christina, numit după Regina Suediei, care avea 12 ani la acea vreme. A fost prima așezare europeană permanentă din Valea Delaware și prima structură europeană permanentă din ceea ce avea să devină primul stat al SUA. La doar cinci luni după fondarea Noii Suedii, Minuit s-a înecat în timpul unei expediții în Caraibe, unde căuta tutun pentru a face noua colonie mai profitabilă. Cel mai probabil, cei 25 de coloniști rămași în Noua Suedie nu ar fi supraviețuit lunilor de iarnă dacă nu ar fi fost ajutați de nativii americani din zonă. „Ei știau că dacă te înțelegi bine cu ei, nu doar că poți face comerț, dar poți și să supraviețuiești”, a spus Hoffman. „Spre deosebire de olandezi și englezi, suedezii au înțeles și au respectat triburile băștinașilor. În jur de 80% dintre coloniști erau, de fapt, ‘finlandezi de pădure’, pentru că Finlanda făcea pe atunci parte din Suedia.” Noua Suedie și „importanța de a trăi pașnic alături de vecinul tău” Colonia suedeză a fost forțată să se predea olandezilor în 1655, care însă le-au permis coloniștilor să continue să își aleagă propriul guvern, să aibă propria lor miliție și să își păstreze pământurile, după ce au fost incorporați în Noua Olandă. „Una dintre principalele lecții pe care Noua Suediei ne-a lăsat-o este importanța de a trăi pașnic alături de vecinul tău”, a spus Herb Conner, care lucrează acum ca ghid principal în Parcul Fort Christina. „Am avea multe de învățat de la ei astăzi.” Noua Suedie a fost singura colonie europeană din teritoriul de azi al Statelor Unite care nu a purtat niciodată un război contra triburilor de nativi americani, potrivit lui Conner.

Sursă: Digi24

Sursă: Digi24

stiri

Comentarii

Lasă un comentariu

Ai cont? Autentifică-te pentru a comenta cu numele tău de utilizator.

Știri similare