Live
Se încarcă playerul...
Actualitate

Supraproducția de castraveți, eșec pentru producătorii din Olt. Prețul derizoriu cu care se vinde sacul de...

3 iulie 2026 0 vizualizăride Redacția RadioLastFiles
Supraproducția de castraveți, eșec pentru producătorii din Olt. Prețul derizoriu cu care se vinde sacul de...

Prețurile legumelor românești s-au prăbușit. Producătorii din Olt, de pildă, au aruncat deja tone de castraveți la gunoi. „Nu se vinde nimic”, spun dezamăgiți oamenii, care se plâng și de prețul derizoriu la care s-a ajuns: doar 6 lei pentru sacul de 25 de kilograme. De vină ar fi producția foarte mare: „Au mizat pe această cultură și au cultivat suprafețe mai mari ca în anii precedenți”, spune președintele Sindicatului Producătorilor Agricoli Olt, Ion Păunel.

În bazinul legumicol Doba, cel mai mare din Oltenia, supraproducția de castraveți din această vară le-a adus pierderi uriașe cultivatorilor. Un sac de 25 de kilograme de castraveți a ajuns să se vândă cu doar 6 lei, iar oamenii nu-și pot scoate nici măcar banii dați pe cules și transport. „Nu am vândut nimic. Ieri toată ziua am vândut de 150 de lei, toată ziua. Chiar dacă sunt foarte mici prețurile, nu avem cui să le vindem și suntem obligați să scădem prețul”, se plânge un legumicultor. „Foarte dificil! După ce că e prețul destul de prost, nici vânzări nu există. Probabil că se cultivă și mai mult, lumea e săracă. Pe unde am umblat, și pe la târguri, e aceeași poveste: nu cumpără, nu au bani”, spune alt producător. „Nu, nu se vinde nimic! Nici castravete, nici varză. Sunt pierderi! Nu scoatem nici picurarea, sămânța, udatul”, calculează altcineva. Producătorii au aruncat până acum cantități uriașe de legume. Chiar se gândesc să renunțe în viitor la culturi. „Castravetele din România și, mai ales, din acest bazin legumicol, pleca la export în Polonia. Aceste exporturi au fost întrerupte și oamenii au mizat pe această cultură și au cultivat suprafețe mai mari ca în anii precedenți. Am făcut un calcul, ca idee: un om cu ziua vrea 150-200 de lei. Ca să fac 200 de lei, trebuie să vând 500 de kilograme de castraveți. 10 lei litrul de benzină, 1,70 lei kilowatt-ul la curent, inputurile s-au mărit cu 50, 60, 70, chiar 100%”, explică Ion Păunel, președintele Sindicatului Producătorilor Agricoli Olt. Mulți producători au desființat deja solariile de castraveți, să poată pune alte culturi. „E pomană. Agricultorii ăștia, săracii de ei, muncesc și nu au munca prețuită”, e de părere o clientă. Prețurile au scăzut și la alte legume. De exemplu, un kilogram de roșii costă 3 lei, iar varza se vinde cu cel mult 60 de bani pe kilogram.

Sursă: Digi24

Sursă: Digi24

stiri

Comentarii

Lasă un comentariu

Ai cont? Autentifică-te pentru a comenta cu numele tău de utilizator.

Știri similare