Strigătul medicului Cătălin Cîrstoveanu din secția de ATI de la Marie Curie.

În secția de Terapie Intensivă de la Spitalul Marie Curie, alarmele nu se opresc. Sunt copii ventilați mecanic, nou-născuți de numai 900 de grame conectați la aparate de filtrare, pacienți abia ieșiți din operații pe inimă și bebeluși menținuți în viață de câte 10 sau 15 pompe. Într-o singură noapte, patru medici pot lucra fără să închidă ochii. O singură asistentă poate ajunge să se împartă între patru sau cinci copii în stare critică. În curând, ar putea fi și mai puține asistente, și mai puține paturi, dar la fel de mulți copii care au nevoie urgentă de ajutor. Dr. Cătălin Cîrstoveanu, șeful secției ATI nou-născuți de la Marie Curie, vorbește despre o situație ajunsă la limită. Șapte asistente au plecat, posturile nu pot fi ocupate, graficele de lucru nu mai pot fi acoperite, iar cinci paturi riscă să fie închise. În același timp, între 10 și 15 copii se află pe lista de așteptare. Medicul spune că se teme de ziua în care va trebui să refuze și mai mulți copii. Se teme de telefoanele medicilor din țară, care îi spun că au un nou-născut pe moarte și că singura lui șansă este transferul la București. Se teme de clădirea nouă, de 22 de milioane de euro, care ar putea rămâne goală pentru că nu există personal. Dar cel mai mult se teme de acea alarmă la care nimeni nu poate ajunge la timp. Șapte asistente au plecat, iar posturile au rămas goale Șapte asistente au plecat de pe secția de ATI a Spitalului de Copii Marie-Curie, iar posturile lor nu au fost ocupate. Medicul Cătălin Cîrstoveanu spune că a cerut deja reducerea cu cinci a numărului de paturi, pentru a-i putea proteja pe copiii internați și pe oamenii care încă intră în ture. Din toată țara, alți 10-15 nou-născuți pot aștepta în același timp un loc la Marie Curie. În timp ce secția actuală se pregătește să piardă paturi, lângă ea este aproape gata o extindere de 22 de milioane de euro, cu alte 20 de locuri, săli de operație, incubatoare și aparatură modernă. Clădirea poate fi terminată. Problema este că nu există suficienți oameni care să lucreze în ea. „Nu au unde să se ducă. Copiii bolnavi din România nu au unde să se ducă”, spune medicul care conduce secția de terapie intensivă pentru nou-născuți. Criza nu a izbucnit într-o singură zi. S-a construit lent, prin concedii de maternitate, concedii medicale, epuizare și demisii care nu au mai fost urmate de angajarea altor oameni. Cătălin Cîrstoveanu povestește că unele dintre asistentele care au plecat erau oameni formați în secție, atașați de echipă și de munca făcută acolo. Au rezistat până când nu au mai putut. „Asistentele își dau demisia pentru că sunt foarte, foarte implicate în muncă și nu mai fac față sarcinilor pe care le au în fiecare zi. De ce să stea aici și să nu meargă în altă parte? Ele au fost foarte atașate și impresionate, de-a lungul timpului, de ceea ce am făcut și facem împreună în acest loc. Însă unele mi-au spus clar, plângând: «Nu mai rezistăm». Și au plecat. Iar plecarea lor nu înseamnă și ocuparea acelor posturi. Plecarea lor a însemnat un loc gol pentru o perioadă de câțiva ani. Asta înseamnă. Trebuie să fim toți solidari ca să se întâmple ceva bun în această țară”, spune medicul. Nu salariile sunt singura problemă. Munca devine tot mai grea pentru cei care rămân, deoarece sarcinile celor plecați sunt împărțite între tot mai puține asistente. Atunci când o asistentă intră în concediu de maternitate, în locul ei ar trebui să poată fi angajată o debutantă. Aceasta trebuie pregătită, supravegheată și învățată să lucreze cu cei mai fragili pacienți ai spitalului. Nici această înlocuire nu mai este însă posibilă. „Toate sarcinile revin unui număr din ce în ce mai mic de asistente. Iar asta s-a încheiat”, avertizează medicul. Trei asistente într-o noapte, pentru 27 de copii în stare gravă Conform standardului de îngrijire invocat de medic, în secție ar trebui să existe o asistentă pentru un pacient sau pentru cel mult doi pacienți. În realitate, spune Cătălin Cîrstoveanu, o asistentă ajunge să aibă grijă de trei, patru sau chiar cinci copii. În unele ture de noapte pot rămâne numai trei asistente pentru întreaga secție, în care sunt 27 de nou-născuți. „Mi-a spus asistenta-șefă, aproape plângând, că, dacă în luna august cineva pleacă în concediu medical, dacă se întâmplă ceva, s-a terminat. Nu avem grafice. Într-o secție cu 27 de copii, să ai trei asistente într-o noapte este dezastruos. Vorbim despre copii care vin din sala de operație cu instabilitate hemodinamică gravă, cu insuficiență respiratorie gravă, care au câte 10-15 pompe conectate”, explică el. „Mi-e groază”. Strigătul medicului Cătălin Cîrstoveanu din secția de ATI de la Marie Curie, care rămâne fără asistente: „Copiii bolnavi din România nu au unde să se ducă”

Asistenta-șefă l-a avertizat că o singură îmbolnăvire în plus, într-o perioadă în care trebuie acoperite și concediile, ar putea face imposibilă alcătuirea graficului de lucru. Nu mai este vorba despre a cere personalului să facă încă o tură. Medicul spune că oamenii nu mai au de unde să ofere ore suplimentare. „Nu au cum să facă ture suplimentare. Pur și simplu, nu se mai acoperă graficul cu totul. Iar asta înseamnă închiderea secției. Pas cu pas, așa. Dacă mai stăm un an în situația aceasta, secțiile se închid”. O asistentă pentru ATI neonatală se formează în zece ani Chiar dacă cele șapte posturi ar fi deblocate imediat, criza nu s-ar încheia odată cu angajarea unor asistente debutante. Un om care intră pentru prima dată într-o asemenea secție nu poate fi lăsat singur lângă un copil ventilat mecanic, operat pe inimă ori conectat la ECMO. Pregătirea se face în ani. Întrebat cât durează până când o asistentă poate rămâne singură lângă un astfel de pacient, Cătălin Cîrstoveanu răspunde fără ezitare: „Zece ani. Zece ani. Îi trebuie trei ani unei asistente care vine din actualul sistem de educație ca să ai curaj că nu face ceva grav. După câțiva ani vorbim despre șase ani, iar după nouă-zece ani ai curaj să o lași singură lângă un pacient în stare gravă. Cam asta este”. În primii trei ani, echipa ajunge să aibă încredere că asistenta poate evita o greșeală gravă. După mai mulți ani, aceasta capătă experiență. Abia după nouă sau zece ani poate fi lăsată singură lângă un copil aflat într-o stare critică. „Noi nu știm ce pierdem când pierdem acești oameni. Nu știm ce pierdem. Noi credem că vin alții”, spune medicul. Experiența nu poate fi înlocuită printr-o semnătură sau prin publicarea unui anunț de angajare. Odată pierdută o asistentă formată în secție, pleacă odată cu ea ani de pregătire, nopți de gardă și reacții învățate în fața unor situații în care fiecare secundă contează. Alarma care nu poate aștepta nici 30 de secunde Într-o secție modernă, fiecare copil este monitorizat prin sisteme complexe. Există aparate, alarme și mecanisme redundante. Dar toate acestea au nevoie de un om care să vadă, să înțeleagă și să intervină. O tulburare gravă de ritm nu poate aștepta până când asistenta termină ceea ce face la un alt pat. Nici un copil care se destabilizează după o operație nu poate aștepta să-i vină rândul. „Nu ne place să vorbim despre ceea ce facem noi din drag pentru acest loc. Dar acum este vorba despre ceva extrem de critic, despre lucruri importante pe care asistenta nu își permite să le rateze. Să nu își dea seama că este o tulburare gravă de ritm, în care un minut înseamnă enorm. De exemplu, seara, când ai doi pacienți care devin instantaneu critici, situația este foarte gravă pentru cel care este de gardă. Dacă ai trei, este un dezastru. De obicei, suntem medici voluntari, rezidenți voluntari, care oricum lucrează voluntar, unii dintre ei de ani, din drag”, explică medicul. Când doi copii devin critici în același timp, întreaga echipă intră sub o presiune uriașă. Când sunt trei, situația devine, în cuvintele sale, „un dezastru”. Iar în noaptea dinaintea interviului, patru medici nu dormiseră deloc. Aveau simultan pacienți conectați la ECMO, copii pe filtrare, inclusiv un prematur de numai 900 de grame, și nou-născuți cu insuficiențe renală, respiratorie și hemodinamică. „Asta este activitatea secției noastre. Avem simultan multiple cazuri. Astă-noapte, patru medici nu au pus geană pe geană. Nonstop”, spune Cătălin Cîrstoveanu. Lipsa asistentelor este acoperită, atât cât mai poate fi acoperită, de medici specialiști, primari și rezidenți care vin sau rămân voluntar în secție. „Am încercat să suplinim toate aceste lipsuri prin foarte multă muncă voluntară. Nu am vrut să clamăm lucrul acesta. Nu ne place să vorbim despre ceea ce facem noi din drag pentru acest loc.” Dar voluntariatul nu poate înlocui la nesfârșit o schemă de personal funcțională. „Riscul este decesul” Mult timp, echipa a încercat să nu transfere această povară asupra părinților. Medicii și-au asumat fiecare nereușită și au căutat mai întâi răspunsurile în propriile decizii. Poate un semn nu a fost observat la timp. Poate lipsea o anumită procedură. Poate se putea încerca altceva. Nu le-au spus părinților că sunt prea puțini oameni în secție sau că sistemul are alte priorități. „Am încercat să nu le spunem părinților lucrul acesta, pentru că situația s-a degradat din ce în ce mai mult. Am spus: «Bine, nu este nicio problemă, suntem alături de finanțele țării». Chiar le spuneam colegilor dumneavoastră de la Digi: «Bine, înțeleg să le taie și salariile». Înțeleg și lucrul acesta. Mergem mai departe. Dar situația a devenit absolut gravă și există un risc mare pentru fiecare pacient”, mărturisește medicul. Și acum, limita a fost atinsă. „Acum îmi dau seama că, de fapt, poate ar fi trebuit să vorbesc mai de mult despre lucrul acesta”. Când l-am întrebat care este cel mai grav risc pentru copiii internați, răspunsul lui este direct: „Riscul este decesul. Știți cum este? Astăzi îmi este greu. Eu nu pot să ascund unui părinte acest lucru. De obicei, luăm asupra noastră toate lucrurile: poate nu am remarcat bine, poate nu am avut lucrurile respective, poate a lipsit o procedură specială. Dar noi nu le-am spus pacienților noștri: «Știți, suntem puțini, iar Guvernul are în acest moment alte priorități, trebuie să facă rost de bani»”. Medicii care sună din țară și telefoanele la care le este rușine să răspundă La Marie Curie ajung solicitări din spitale din întreaga țară. La celălalt capăt al telefonului se află un medic care are în față un nou-născut în stare critică și caută un loc în care acesta să poată fi salvat. Chiar și cu toate cele 27 de paturi deschise, între 10 și 15 copii pot aștepta un loc. Reducerea numărului de paturi ar face alegerile și mai crude. „Ah, mi-e groază de momentul în care vom fi cu cinci paturi mai puțin. Absolut mi-e groază. Eu știu ce se întâmplă acum, când suntem cu 27 de paturi și sunt 10-15 copii pe lista de așteptare. Mi-e groază, absolut mi-e groază”, spune medicul. Și, uneori, echipa nu mai știe ce să le răspundă colegilor din alte spitale. „Uneori ne este rușine de colegii noștri și nu răspundem la telefon. Eu le spun colegilor mei: «Răspundeți voi, spuneți care este situația». Mi-e rușine să le răspund la telefon”. Un nou-născut nu poate fi amânat săptămâni sau luni. Uneori nu are nici măcar câteva zile la dispoziție. „Timpul acesta, acești copii nu îl au, din păcate. Unii poate au doar câteva zile”. Cinci paturi care „vor deveni nume” Medicul a depus de aproximativ două luni documentele prin care cere reducerea cu cinci a numărului de paturi din secție. Spune că i-a fost greu să facă acest lucru, pentru că știa ce va urma. Totuși, în lipsa personalului, menținerea tuturor locurilor ar pune în pericol atât copiii, cât și echipa care îi îngrijește. „Trebuie să îi protejez pe acești colegi, această echipă pe care noi am format-o și care este foarte bine pregătită. Trebuie să păstrez echipa, pentru că oamenii pleacă”, explică el. Plecarea oamenilor cu experiență poate provoca o ruptură care nu va fi reparată în câteva luni. „Acesta este, de fapt, marele risc. Dacă ajungem să ne distrugem echipele medicale, asta nu vom accepta.” Cele cinci locuri nu sunt însă doar cinci poziții eliminate dintr-un tabel. „Sunt locuri care vor deveni nume. Sunt paturi și locuri care vor deveni nume în scurtă vreme”. Iar atunci când acei copii nu vor mai putea fi primiți la Marie Curie, răspunsul medicului la întrebarea unde ar putea fi transferați nu lasă loc de interpretări. „Nu se vor duce nicăieri. Nu au unde să se ducă. Copiii bolnavi din România nu au unde să se ducă”, a răspuns dr. Cătălin Cîrstoveanu, frânt. O clădire de 22 de milioane de euro, care ar putea rămâne goală În apropierea secției actuale este construită o nouă clădire pentru terapia intensivă neonatală, cu alte 20 de paturi. Investiția se ridică, potrivit medicului, la 22 de milioane de euro. Nouă milioane de euro provin din PNRR, iar restul banilor sunt din investiții private. Din partea comunității au fost strânse, spune el, aproximativ patru milioane de euro. În noul spațiu ar urma să existe săli de operație, RMN, incubatoare și aparatură de ultimă generație. Însă o clădire nu poate îngriji singură un copil. „Nu avem personal”, repetă Cătălin Cîrstoveanu. Legislația permite mai întâi construirea infrastructurii și abia apoi începerea procedurilor de angajare. Concursurile și pregătirea oamenilor pot dura luni, ani sau, în cazul unei asistente care trebuie să lucreze singură lângă un copil critic, chiar un deceniu.
Citeşte întreaga ştire: „Mi-e groază”. Strigătul medicului Cătălin Cîrstoveanu din secția de ATI de la Marie Curie, care rămâne fără asistente: „Copiii bolnavi din România nu au unde să se ducă”