Preşedinta Indiei, vizită în România. Nicuşor Dan o primește astăzi la Cotroceni

Preşedintele Nicuşor Dan o primește joi seară, la Palatul Cotroceni, pe preşedinta Indiei, Droupadi Murmu, care se află în vizită de stat în România până sâmbătă, la invitaţia părţii române, a anunțat Administrația Prezidențială.
Potrivit agendei președintelui Dan, ceremonia oficială de primire va avea loc la Palatul Cotroceni de la ora 17.00.
Ea va fi urmată de o fotografie oficială, convorbiri tête-à-tête, discuții în format extins, declarații comune de presă și un dineu de stat.
Convorbirile oficiale dintre cei doi şefi de stat vor viza consolidarea Parteneriatului Extins dintre România şi Republica India în contextul aniversării, în 2028, a 80 de ani de relaţii diplomatice bilaterale, a anunțat Administraţia Prezidenţială, într-un comunicat.
„În marja vizitei oficiale, va avea loc, la 24 iulie, un Forum economic bilateral, inaugurat de cei doi Șefi de stat, la care vor lua parte reprezentanți ai mediului de afaceri din România și din Republica India, precum și ai autorităților române”, potrivit comunicatului.
Administrația Prezidențială a mai spus că vizita de stat a președintei Indiei în România reprezintă „un moment de referință în relația bilaterală”, marcând reluarea dialogului politic la cel mai înalt nivel, după un interval de două decenii.
Cea mai recentă vizită a unui șef de stat român în Republica India a avut loc în anul 2006, iar în 1994 a avut loc ultima vizită a unui Președinte al Republicii India în România.
Sursă: hotnews
Sursă: hotnews
%3Acontrast(8)%3Aquality(75)%2Fhttps%3A%2F%2Fstatic4.libertatea.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2026%2F07%2Fpetrolier-arde-marea-rosie-atacat-rebeli-houthi-23-iulie-2026.jpg&w=3840&q=75)




