"Invitatia Vecinilor" Review: Cui i-e frică de Olivia Wilde... şi de terapie de cuplu?

Îmi vin în minte multe comparaţii şi paralele şi cea mai evidentă, pe lângă cele de mai sus e cu "Marriage Story", cu Adam Driver şi Scarlett Johansson. Doar că acum... la dublu, ca la tenis. Se joacă la dublu, dar principalul cuplu disfuncţional e cel format din Olivia Wilde (Angela) şi Seth Rogen (Joe). E reţeta clasică: nu au mai făcut sex de un an, amândoi sunt afectaţi de eşecuri profesionale, mai ales el, ex muzician, actual profesor ratat.

Se vede în certurile dintre ei înainte să vină musafirii că nu se mai iubesc, abia se suportă. Doar fiica îi mai ţine împreună, sau cel puţin aşa pare. Cei doi privesc cu gelozie spre cuplul hipersexualizat format din Penelope Cruz (Pina) şi Edward Norton (Hawk). Ea e un clişeu ambulant: psihoterapeut, sexolog, gluten free, vegană, cu origini spaniole, deschisă, iluminată, tot ce vrei. El? Norton e un fost pompier numit Hawk, care la prima vedere sună a hipiot visător, cu o pasiune ciudată pentru covoare şi capabil să ofere orgasme zgomotoase, care fac să tremure blocul. Dar mai ales pe vecina Olivia Wilde...

Olivia Wilde a riscat regizând "Invitatia Vecinilor" şi a reuşit să facă ceea ce nu mulţi regizori-actori fac. S-a pus vulnerabilă în faţa camerei, poate puţin cam prea mult. Jumătate din film are ochii înlăcrimaţi şi vinişoare sparte în lateralul ochilor. Începi să te întrebi ce a evocat actriţă, ce trăiri şi traume pentru a intra aşa bine în pielea femeii nefericite în relaţie.

Nu pot să nu mă întreb cum ar fi fost filmul fără Seth Rogen, care pare a nu aparţine poveştii. E comic relief, e folosit ca un gag, dar cumva a fost dresat să nu mai facă glume legate de fenomene corporale, mai ales flatulenţe. Rămân totuşi glumele cu iarbă şi sex care l-au "consacrat". Marele său talent e totuşi să îi prindă pe alţii cu bullshituri şi să vadă prin falsitatea lui Hawk şi Pina.

Filmul are două jumătăţi: prima, cea de tatonare şi de cringe puternic. Apoi cuplurile se relaxează, poate chiar prea mult unul cu altul şi intervine o hipersexualizare. Se discuta liber despre practici sexuale, se pune pe tapet un meniu, care pare direct istoric de search dintr-un site cu "hub" în nume şi ruşinea e aruncată pe geam. Seth Rogen rămâne totuşi pudic şi refractar la orice promiscuitate, până se iveşte ceea ce americanii numesc "hall pass".

E bizar că nu avem în limba română echivalent. E ceva de gen "singurul om cu care ţi-ai lăsa partenerul să facă sex, de obicei o celebritate, muzician, actor său persoana pur şi simplu prea frumoasă".

Pe scurt, e o bătălie între pudici şi frustraţi şi hipersexualizati şi cred că "bătălie" e un cuvânt puternic. Se deschid minţile încuiate ca nişte flori în faţa camerei, dar la final traumele cuplului blocat copleşesc cuplul open mind.

Două momente au rămas cu mine din acest film: cel de vulnerabilitate al lui Edward Norton, care a uitat în ce film joacă şi a început un monolog de Oscar. Şi momentul în care Penelope Cruz începe psihanaliza celor doi vecini. E o mostră perfectă de terapie şi cred că sunt terapeuţi care au performat mai slab decât ea în realitate. Fiecare cuvânt al său, deşi muşcător e punct ochit, punct lovit şi e admirabil ce face ea.

Chiar dacă "paiul din ochiul său" e ditamai bârnă, când vedem fisurile relaţiei cu Hawk.
Verdict

The Invite e şi old school şi modern, e şi vulnerabil şi superficial şi hipersexualizat. Cunoaştem cu toţii oameni că Angela şi Joe şi poate şi câţiva ca Hawk şi Pina. Filmul nu da neapărat o soluţie pentru cuplurile cu probleme, ci propune introspecţie şi mai ales transformarea oricărei mici răutăţi, lipsa de compliment, ignorare sau nerecunoaştere de merit într-un cuplu în ceva care sapă activ o relaţie. Simt în continuare că Joe putea fi jucat de alt actor sau în altă cheie, chimia lui Seth cu Olivia fiind slabă.

Olivia Wilde a făcut o treabă bună totuşi în a pune o oglindă în fața cuplurilor moderne şi mai ales s-a lăsat vulnerabilă în văzul publicului, cu minim 20 de minute de anxietate intensă, care te cuprinde şi pe tine că privitor. Dar cuplurile nu se împart doar în două tipuri, cum avem aici. Dacă eşti ca Hawk şi Pina, vei pufni pe nas la film şi îţi vei da ochii peste cap. Dacă eşti ca Joe şi Angela, vei pleca deprimat şi te vei gândi serios la despărţire.

Cei cu ataşament securizant vor savura filmul ca o lecţie şi poate chiar vor râde de 2-3 ori. Iar cei clingy, needy, geloşi sau toxici s-ar putea simţi inconfortabil şi să aibă un gust amar în gură.

Sursă: infomusic