Live
Se încarcă playerul...
Actualitate

Doi adolescenţi în vârstă de 15 şi 16 ani au murit după ce au fost loviţi de un tren în Mediaş.

1 iulie 2026 2 vizualizăride Redacția RadioLastFiles
Doi adolescenţi în vârstă de 15 şi 16 ani au murit după ce au fost loviţi de un tren în Mediaş.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Sibiu, Vlad Teodosiu Păducel, accidentul s-a produs pe magistrala feroviară 300, la kilometrul 335+350, în apropierea străzii Baia de Nisip.

"Din primele cercetări efectuate de către poliţişti s-a stabilit faptul că în municipiul Mediaş, magistrala 300, km 335 + 350 m, în apropierea străzii Baia de Nisip, un minor în vârstă de 15 ani şi un minor în vârstă de 16 ani, domiciliaţi în municipiul Mediaş, din cauze care urmează a fi stabilite, au fost loviţi de o locomotivă de manevră care se deplasa pe direcţia de mers Copşa Mică - Dumbrăveni. În urma evenimentului, din nefericire, ambii minori au decedat", a precizat acesta.

La locul accidentului au intervenit două echipaje SMURD, dintre care unul cu medic, două ambulanţe SAJ, o autospecială de stingere şi elicopterul SMURD Târgu Mureş, a informat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Sibiu.

"Din nefericire, minorul în vârstă de 15 ani prezenta leziuni incompatibile cu viaţa, acesta nu a putut fi salvat, fiind declarat decedat. Minorul în vârstă de 16 ani era în stop cardio-respirator. În ciuda eforturilor depuse, acesta nu a răspuns manevrelor de resuscitare şi a fost declarat decedat", a transmis purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu, Andreea Ştefan.

Reprezentanţii Serviciului de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Sibiu au precizat că adolescentul de 16 ani a fost preluat în stare de stop cardio-respirator şi transportat către Compartimentul de Primiri Urgenţe Mediaş în curs de resuscitare, însă medicii nu au reuşit să îi salveze viaţa.

"Minorul de 16 ani a suferit un traumatism cranian grav şi alte leziuni severe", a arătat sursa citată.

Actualitate

Comentarii

Lasă un comentariu

Ai cont? Autentifică-te pentru a comenta cu numele tău de utilizator.

Știri similare