Live
Se încarcă playerul...
Politică

Ce spune Tănase despre demersul AUR de suspendare a lui Dan

2 iulie 2026 1 vizualizăride Redacția RadioLastFiles
Ce spune Tănase despre demersul AUR de suspendare a lui Dan

Jurnalistul și scriitorul Stelian Tănase a declarat că AUR doar face spectacol anunțând că începe procedurile pentru suspendarea președintelui Nicușor Dan, deoarece trebuie să se manifeste cumva în opoziție ca să mai crească în sondaje. Oricum, crede Tănase, AUR „o să-și rupă dinții în chestia asta” pentru că „lumea vrea un pic de normalitate, un pic de ordine”.

Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii „Special B1”, moderată de Nadia Ciurlin pe B1 TV.

Stelian Tănase, reacție la anunțul AUR

Despre anunțul AUR că începe procedurile pentru suspendarea președintelui, Stelian Tănase a afirmat: „Este o simplă agitație preelectorală din partea AUR, care trebuie să fie în opoziție și, neavând instrumente să se afișeze, să crească și mai mult în sondaje, fac o discuție despre suspendarea președintelui, care e un scandal spectaculos, ca să spunem așa. Dar o să-și rupă dinții în chestia asta”.

Întrebat de ce consideră acest lucru, scriitorul a explicat: „La noi e deja prea multă dezordine în societatea românească. Mă uitam astăzi la imagini date de mai multe televiziuni cu furtuna care a fost aseară și azi-noapte în București. Un haos. S-au rupt pomi, s-au distrus mașini, au murit oameni, au căzut acoperișuri. Așa e România de azi. Toată România este imaginea acestei furtuni pe care noi am suportat-o azi-noapte. Cred că lumea vrea un pic de normalitate, un pic de ordine”.
Ce spune AUR despre suspendarea lui Nicușor Dan

AUR a anunțat, miercuri, demararea procesului de suspendare a lui Nicușor Dan și începerea procedurilor pentru organizarea alegerilor anticipate.

Printre motivele care stau la baza acestui demers se numără „excluderea unei părți importante dintre români din luarea deciziilor care privesc viitorul României, dar și refuzul privind nominalizarea celei de-a doua propuneri de prim-ministru, așa cum este constituțional”.

De asemenea, conducerea AUR a votat, în unanimitate, pentru „reîntoarcerea la popor prin începerea procedurilor în privința alegerilor anticipate”.

Sursă: B1TV

Sursă: B1TV

stiri

Comentarii

Lasă un comentariu

Ai cont? Autentifică-te pentru a comenta cu numele tău de utilizator.

Știri similare